marți, 8 mai 2012

Unde esti copilarie / Cu cosmarul tau cu tot

O sa ma opresc azi la doua filme vazute recent. Nu stiu daca ma bucura faptul ca le-am vazut. Mai degraba ma sperie. Sa ne intelegem, sunt filme de Oscar. Amandoua. Insa simplul fapt ca aceste filme exista spune despre noi lucruri pe care le-as fi preferat nespuse.

Primul, (sa infiintam pentru el categoria "Copii in familii normale") - "We need to talk about Kevin"
Un film ascutit si taios ca o bila din lame de ras infipte cu grija in plastelina, l-as decreta obligatoriu prin lege. Adica toti aia de vor copii sa-l vada cu forta. Fara adeverinta ca l-au vazut sa nu... ceva, nush ce. Sa nu li se scoale. Sa aiba ciclu permanent. Ceva. Tilda Swinton geniala. Si un nume de care sigur o sa mai auzim, daca nu-l alearga lumea cu pietre si se sparie de actorie - Erza Miller.Pe scurt, daca vreodata am avut orice fel de regrete, cat de mici, ca nu am copii, filmul asta mi le-a spulberat definitiv. Eu nu prind bila aia oricat de insistent ati arunca-o catre mine.

Booon

Al doilea. Sa incepem de la regizor? Pai sa. Terry Gilliam. Iubit sau detestat. Si aia de-l iubesc, la randul lor, iubesc unele, detesta altele dintre filmele lui. Stiu macar o persoana care nu pricepe cum acelasi om a facut Brazil si Fisher King. The Imaginarium of Doctor Parnassus si Fear and Loathing in Las Vegas.
Monty Python and the Holy Grail si orice altceva. Nu v-am convins? Pai sa trecem la actori. Jeff Bridges, Jennifer Tilly, Jodelle Ferland, Brendan Fletcher. Ma gandesc ca de primii doi ati auzit. Brendan a luat rolul fara sa participe la casting, a trimis o caseta. Avea in 2004 23 de ani si vreo 60 de filme la activ. Acu are 94. Jodelle avea 9 ani. Si vreo 30 de filme. Acum a implinit 55 in mod oficial - ceva mai multe avand in vedere ca serialele sunt trecute ca un singur film indiferent de numarul de episoade. Daca nu ati Googalit inca va zic eu numele filmului. Tideland. Incepe ca o gluma si se termina ca un cosmar. Ce sa va mai zic? Delicioasa secventa in care micuta Jeliza-Rose isi ascunde capetele papusilor in burta despicata a tatalui mort. Asta ca sa va indemne la vazut. :D


Enjoy. Or not. Dar vedeti-le neaparat. Simt aproape momentul in care 8 milioane de babe, vajnice aparatoare ale valorilor familiei vor cauta in toata lumea copiile acestor filme ca sa le distruga.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu