STALKER

Călăuza…
Un film simplu. Un film pe înţelesul tuturor.
Avem Arta, Ştiinţa şi Credinţa. Ca întotdeauna, Arta e cam beţivă.
Arta crede ca arta e cea mai importantă.
Ştiinţa crede că ştiinţa e cea mai importantă.
Credinţa crede că credinţa e cea mai importantă.
Avem Camera Ce Îndeplineşte Orice Dorinţă. Sau nu. Unii cred asta, alţii nu.
Deci avem Îndoiala.
Avem O Călătorie Iniţiatică. Prin nişte boscheţi ciudaţi.
Deşi destinaţia e aproape, Călătoria trebuie sa fie lungă. Aşa e regula.
Avem un Câine Mare Şi Negru. Câinele se ţine după Credintă.
Nişte Bani şi nişte Siringi. Şi nişte Fotografii. Şi o Pasere. Paserea dispare. Telefonul sună.
Nu avem pe nimeni care să intre în camera aia.Pentru că avem Îndoiala.
“Dacă e doar o Poveste? Dacă dorinţele nu se îndeplinesc? Ce mai rămâne atunci?”
Poate Data Viitoare.
Câtă vreme nu ştim Sigur că Dorinţele nu se îndeplinesc ne mai rămâne ceva.
Speranţa.
Pentru că speranţa e cea mai importantă.
A! Şi văleu ce de apă. Totul e jilav.

Avem totodată cea mai bună dovadă că intre o carte genială şi un film genial legăturile pot fi extrem de firave şi subtile. Ăia de au zis măcar o dată în viaţă “Da coaie, da ea erea blondă în carte” nu au nici o legatură cu acest film. Şansa lor e să nu fi citit cartea.